joi, 8 aprilie 2010

Ciorbă de lobodă cu omletă

Ingrediente:
o poală de lobodă (roșie de preferat),
o ceapă roșie (uscată),
doi morcovi (noi),
o rădăcină de pătrunjel (mai subțirică),
o rădăcină de păstârnac (partea dinspre vârf),
o mână de orez,
o lingură de pastă de tomate,
2 linguri de ulei,
3 l apă,
sare - după gust,
2 ouă - pentru omletă,
oțet aromat pentru acrit - după gust.

Spălați legumele.
Curățați-le de coajă și apoi taiați felii de 2-3 mm grosime rădăcinoasele
iar ceapa tocați-o mărunt.
Alegeți frunzele de tulpină, dar păstrați și o parte din aceasta
mai ales din partea superioară a plantei.
Spălați frunzele în mai multe ape.

Puneți apa la fiert. Când clocotește adăugați legumele tocate.
Puneți un capac și fierbeți 8-10 minute.
Adăugați loboda tocată fâșii de aprox. 1 cm. , orezul ales și spălat în câteva ape
și pasta de tomate. Mai fierbeți încă 10 minute.
Potriviți de sare și stingeți focul.

Din ouă faceți o omletă simplă pe care o rulați și o tăiați fâșii subțiri.

Serviți ciorba caldă sau rece, dulce sau acrită cu oțet aromat,
împreună cu fâșii de omletă.

Poftă bună!

miercuri, 7 aprilie 2010

Primăvară premia(n)tă!

Micul - mereu mă premiază!
De data asta, de două ori!
Pe cel de-al doilea premiu, îl găsiți puțin mai jos,
însoțit de câteva răspunsuri nonconformiste!




Micul și Bianca
m-au chemat la ordin! :D


Provocarea o ofer tuturor celor ce vor să-i răspundă!

Iată răspunsurile mele:

1. Ai un supranume?
Supranume, încă n-am aflat... dar vai de cel ce va îndrăzni să-mi spună în față! :D

2. Unde trăiești?
De obicei pe pământ dar sigur cu capul în nori!

3. Înălțime?
Puțini îmi mănâncă semințe în cap! ;P

4. Onomastica?
Se apropie...deci, pregătiți-vă de cadou!!! :D

5. Ocupația?
Fac ceea ce-mi place! :P

6. Frați?
Subect sensibil!!!

7. Limba maternă?
Dulcele grai românesc!

8. Colecții?
Cărțile - le adun, dar le și citesc!
Mai nou - porțelanurile de colecție.
Ps - n-am apucat să cumpăr niciunul!

9. Nr. la picior?
Am văzut niște pantofi roșii cu toc cui imens! ...
cine se ofera sponsor, îi trimit datele în timp util! ;))

10. Școala?
La vârsta mea, cea mai folositoare școală s-a dovedit a fi
școala vieții - deși, recunosc, uneori am rămas și corigentă... :(

11. Materia preferată?
Matematica.

12. Hobby?
Grădinăritul, fotografia, blogger-itul...
Și lista poate continua :D

13. Bani de buzunar?
Nu umblu cu mărunțiș că mi-e frică de trăznet!
(Replica nu-mi apartine!
Am împrumutat-o de la vecinul meu, I.L. Caragiale)

14.Dorință?
Să fim sănătoși!

15. Vise?
Dorm puțin - așa că nu prea am timp să visez...

16. Număr norocos?
42!

17. Ai vrea să revezi...?
Mai degrabă aș vrea să vad!
Sunt multe lucruri, locuri - pe care nu le-am văzut...

18. Animale de casă?
Ador câinii!!! Dar din cauza alergiilor nu pot să-i trec nici măcar la categoria "vise"


sâmbătă, 3 aprilie 2010

Un Paste fericit!

joi, 1 aprilie 2010

Originea ouălor roșii

Unde și când a fost înroșit primul ou, este aproape imposibil de stabilit!

Ceea ce se știe însă, este faptul că ouăle colorate au fost folosite

cu mult înainte de creștinism.

Au fost găsite ouă roșii – din piatră – în morminte din vremuri îndepărtate.

Există dovezi în scrierile lui Ovidiu, Juvenal și Pliniu că

în perioada echinocțiului de primavară, romanii aduceau jertfe de ouă colorate.

Oul a reprezentat întotdeauna simbolul Creației

– deoarece se consideră că el stă la baza vieții.

Oul cosmic este la baza credinței tuturor popoarelor lumii.



Egiptenii îl venerau pe zeul Knef, a cărui statuie poartă un ou în gură.

La echinocțiul de primavară – Paștele Creștin-Ortodox –

aceștia aduceau ouă drept ofrandă zeului creator.


Credința perșilor se baza pe ipoteza că în vâltoarea haosului, a aparut un ou,

pe care Noaptea l-a clocit acoperindu-l cu aripile sale.

Din acesta a apărut întreaga lume: Soarele și Luna s-au ridicat pe cer

iar Pamântul s-a depărtat în jos.

Ei iși dăruiau ouă colorate într-o altă perioadă a anului: de anul nou.


Indienii și fenicienii credeau deasemeni că oul este simbolul Creației.


Credința brahmană a avansat ipoteza că la începuturi

întreg cuprinsul era acoperit de apă,

din care s-a născut un ou, care a plutit timp de un an,

după care din el a apărut Cerul, Pământul și Văzduhul.

Însuși Brahma născându-se tot din acest ou.

În “Kalevala Nordului” se vorbește despre Ilmatara – “mama apei” –

care la început a trăit în aer și apoi a coborât în ape,

pe valurile carora s-a legănat 700 de ani.

Rața sălbatică, a crezut că genunchiul Ilmatarei este pământ,

și-a făcut acolo cuib, a făcut un ou de fier și șase de aur.

Când Ilmatara s-a ridicat din apă,

ouăle s-au spart iar din ele a aparut lumea:

din gălbenuș a apărut Soarele iar din albuș – Luna.

Filosofii greci vorbeau despre aparitia lumii “ab ovo”.

Credința că lumea a apărut dintr-un ou este prezentă la aproape toate popoarele.

În concepția figurativă a galilor, cocoșul

a devenit un simbol al cărui germene este oul.

Însăși culoarea roșie – asociată focului -

este considerată culoarea celor puternici,

care alungă forțele necurate.

Prin asocierea celor două simboluri: oul și culoarea roșie,

s-a născut concepția primitivă despre oul roșu – care a devenit amuletă pentru diferite culturi,

mai mult sau mai puțin evoluate.

În credința romanilor, oul roșu este apărător împotriva Diavolului.

Datorită caracterului sacru al acestuia,

este păstrat în case tocmai pentru a le apăra de rău,

de farmece, de duhurile rele și de uneltirile diavolești.

În unele zone ale țării, pentru a apăra viile de grindină,

acestea se leagă cu mladițe de salcie, sfințite la biserică în ziua de Florii

sau se îngroapă în vie un ou roșu, în Vinerea Mare.

În alte zone se păstrează la fereastră ouă roșii tocmai pentru a feri casa și gospodăria de grindină.


Culoarea roșie simbolizând biruința,
a fost adoptată pe steaguri de către popoarele războinice.

La popoarele germanice roșul reprezenta semnul măririi și al cinstei –

purpura reprezentând semnul biruinței, al forței și al stăpânirii –

este culoarea veșmintelor regești dar și a mai marilor bisericii.

Talmudul – pomenește că între cele șapte haine pe care trebuia sa le îmbrace Mesia,

cea de-a șaptea era de culoare roșie – ca o răzvrătire împotriva Romei,

deci un simbol al victoriei, adoptat de către creștinătate.

Ca multe alte obiceiuri păgâne, care au trecut în tradiția crestină,

nici datina oului roșu nu a facut excepție.

Primii creștini, l-au menținut și l-au transmis moștenire până în zilele noastre,

când însuși a devenit un simbol al creștinătății prin legătura creată între moarte și înviere.

Oul roșu a rămas în cultul nostru , ca și crucea, simbol în lupta împotriva Diavolului.


Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More