În Biserica Veche cei mai mulți sărbătoreau moartea Domnului
în vinerea cea mai apropiată de 14 martie, numind-o “Paștele Crucii”,
Învierea o prăznuiau în duminica următoare, care cădea întotdeauna după 14 martie
sau după prima lună plină a echinocțiului de primăvară.
Această duminică o numeau “Paștele Învierii”.
În unele biserici din apus, se sărbătoreau Paștile la dată fixă: fie pe 25 martie, fie pe 27 martie.
Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic au fixat în Concilul de la Niceea (anul 325),
principiul fixării Paștelui așa cum făcea Biserica din Alexandria (Egipt),
unde astromia era în floare.
Sfântul Sinod a stabilit că Paștele să fie sărbătorit numai duminica.
Aceasta va fi prima duminică după luna plină după echinocțiul de primăvară.
Dacă această duminică va cădea odată cu paștele evreilor atunci paștele creștinilor
va fi serbat duminica următoare.
În fiecare an calculul se făcea în Biserica din Alexandria.
Datorită acestei hotărâri - luate în Consiliul de la Niceea - obligatorii pentru creștini,
data Paștelui varia între 22 martie și 25 aprilie.
Dar toate tabelele pascale erau imperfecte și din cauză că
data echinocțiului de primăvară era diferită de la un punct geografic la altul
și din pricina calcului astronomic sau din pricina Calendarului Iulian.
Așa deci, la 1582, Biserica Apuseană a constatat că anul calendaristic iulian
rămăsese în urmă față de anul solar, cu 10 zile de la Sinodul I Ecumenic, adică în 1257 de ani.
Atunci data la care s-a constatat și îndreptat această eroare,
anume 5 octombrie, a devenit 15 octombrie.
Și în Biserica de Răsărit unii clerici și laici învățați au observant acest decalaj dar
animozitățile față de catolici și situația grea cauzată de atacul turcilor
și de cucerirea Constantinopolelui au întârziat formarea calendarului.
În 1923, Bisericile Ortodoxe, sub președentia Constantinopolelui,
au hotărât îndreptarea calendarului cu 13 zile -
cât ajunsese diferența de la data Întâiului Sinod Ecumenic.
Dar pentru a păstra unitatea dintre credincioși - măcar de sărbătoarea Paștelui -
au menționat-o tot după calendarul neîndreptat.
Fiecare Biserică avea să aplice hotărârile în funcție de reacția credincioșilor.
După 1924, Biserica Ortodoxă Română a îndreptat calendarul fără compromisuri
timp de câțiva ani, până la 1927, schimbând data Paștelui întocmai după Biserica Apuseană.
S-a revenit însă datorită opinei publice românești.
Așa se face ca în toate Bisericile ortodoxe Paștile se țin pe stilul vechi, în cadrul noului calendar.
De aceea Paștile cad între 4 aprilie si 8 mai
și nu între 22 martie și 25 aprilie ca la bisericile Apusene.
În Biserica Ortodoxă, stilul vechi integral, cu eroarea arătată îl țin numai
Patriarhia de la Ierusalim, Sf Munte Athos, Patriarhia de Serbia și cea de la Moscova.
Stabilirea zilelor pascale creștine se face diferit.
Biserica Ortodoxă evitând coincidenta cu Pastele evreilor.
Biserica Catolică nu ține cont de acest criteriu.
Indiferent de deosebirile esențiale - de doctrină și de tradiție teologică –
între argumentul iudaic și cel creștin, ambele sărbători
conțin ecouri îndepărtate din cultul arhaic al primăverii.