Originea ouălor roșii

Unde și când a fost înroșit primul ou, este aproape imposibil de stabilit!

Ceea ce se știe însă, este faptul că ouăle colorate au fost folosite

cu mult înainte de creștinism.

Au fost găsite ouă roșii – din piatră – în morminte din vremuri îndepărtate.

Există dovezi în scrierile lui Ovidiu, Juvenal și Pliniu că

în perioada echinocțiului de primavară, romanii aduceau jertfe de ouă colorate.

Oul a reprezentat întotdeauna simbolul Creației

– deoarece se consideră că el stă la baza vieții.

Oul cosmic este la baza credinței tuturor popoarelor lumii.

Egiptenii îl venerau pe zeul Knef, a cărui statuie poartă un ou în gură.

La echinocțiul de primavară – Paștele Creștin-Ortodox –

aceștia aduceau ouă drept ofrandă zeului creator.

Credința perșilor se baza pe ipoteza că în vâltoarea haosului, a aparut un ou,

pe care Noaptea l-a clocit acoperindu-l cu aripile sale.

Din acesta a apărut întreaga lume: Soarele și Luna s-au ridicat pe cer

iar Pamântul s-a depărtat în jos.

Ei iși dăruiau ouă colorate într-o altă perioadă a anului: de anul nou.

Indienii și fenicienii credeau deasemeni că oul este simbolul Creației.

Credința brahmană a avansat ipoteza că la începuturi

întreg cuprinsul era acoperit de apă,

din care s-a născut un ou, care a plutit timp de un an,

după care din el a apărut Cerul, Pământul și Văzduhul.

Însuși Brahma născându-se tot din acest ou.

În “Kalevala Nordului” se vorbește despre Ilmatara – “mama apei” –

care la început a trăit în aer și apoi a coborât în ape,

pe valurile carora s-a legănat 700 de ani.

Rața sălbatică, a crezut că genunchiul Ilmatarei este pământ,

și-a făcut acolo cuib, a făcut un ou de fier și șase de aur.

Când Ilmatara s-a ridicat din apă,

ouăle s-au spart iar din ele a aparut lumea:

din gălbenuș a apărut Soarele iar din albuș – Luna.

Filosofii greci vorbeau despre aparitia lumii “ab ovo”.

Credința că lumea a apărut dintr-un ou este prezentă la aproape toate popoarele.

În concepția figurativă a galilor, cocoșul

a devenit un simbol al cărui germene este oul.

Însăși culoarea roșie – asociată focului -

este considerată culoarea celor puternici,

care alungă forțele necurate.

Prin asocierea celor două simboluri: oul și culoarea roșie,

s-a născut concepția primitivă despre oul roșu – care a devenit amuletă pentru diferite culturi,

mai mult sau mai puțin evoluate.

În credința romanilor, oul roșu este apărător împotriva Diavolului.

Datorită caracterului sacru al acestuia,

este păstrat în case tocmai pentru a le apăra de rău,

de farmece, de duhurile rele și de uneltirile diavolești.

În unele zone ale țării, pentru a apăra viile de grindină,

acestea se leagă cu mladițe de salcie, sfințite la biserică în ziua de Florii

sau se îngroapă în vie un ou roșu, în Vinerea Mare.

În alte zone se păstrează la fereastră ouă roșii tocmai pentru a feri casa și gospodăria de grindină.

Culoarea roșie simbolizând biruința,
a fost adoptată pe steaguri de către popoarele războinice.

La popoarele germanice roșul reprezenta semnul măririi și al cinstei –

purpura reprezentând semnul biruinței, al forței și al stăpânirii –

este culoarea veșmintelor regești dar și a mai marilor bisericii.

Talmudul – pomenește că între cele șapte haine pe care trebuia sa le îmbrace Mesia,

cea de-a șaptea era de culoare roșie – ca o răzvrătire împotriva Romei,

deci un simbol al victoriei, adoptat de către creștinătate.

Ca multe alte obiceiuri păgâne, care au trecut în tradiția crestină,

nici datina oului roșu nu a facut excepție.

Primii creștini, l-au menținut și l-au transmis moștenire până în zilele noastre,

când însuși a devenit un simbol al creștinătății prin legătura creată între moarte și înviere.

Oul roșu a rămas în cultul nostru , ca și crucea, simbol în lupta împotriva Diavolului.

Posted in: articole,oua,oua incondeiate