sâmbătă, 10 iulie 2010

Prajitură cu vișine


O prajitură ușoară și delicioasă,
numai bună pentru finalul unei mese de duminică ;p
Avem nevoie de:
I.
6 ouă mari,
6 linguri cu zahăr tos,
3 linguri cu ulei vegetal,
6 linguri (cu vârf) cu făină,
un plic praf de copt;

II.
600 gr vișine bine coapte,
3 linguri zahăr tos,
2 plicuri zahăr vanilat;

III.
3 ouă,
4 linguri zahăr tos,
6 linguri amidon alimentar,
200-300ml lapte dulce,
un pachet unt nesărat,
100 gr fulgi de migdale.

Spălăm vișinele și le curțăm de codițe și de sâmburi.
Le presărăm cu zahărul de la punctul II
și le lăsăm într-o strecurătoare ca să se scurgă -
dar colectăm zeama pe care și-o lasă, într-un castron,
timp în care pregătim blatul:
Separăm albușurile de gălbenușuri și le batem spumă tare cu zahărul de la punctul I.
Amestecăm gălbenușurile cu uleiul.
Cernem făina împreună cu praful de copt.
Amestecăm compoziția de albuș cu cea de gălbenuș -
cu grijă să nu cadă albușurile, apoi încorporăm făina.
Turnăm aluatul într-o tavă (25/30cm) îmbrăcată cu hârtie de copt.
Așezăm deasupra vișinele care au stat la scurs câteva ore.
Coacem la foc moderat, în cuptorul preîncălzit, aprox. 30 de minute.
Timp în care...


... pregătim crema:
Amestecăm ouăle cu zahărul de la punctul III.
Adăugăm amidonul, sucul scurs de la vișine și
completăm cu lapte ca să obținem 400 ml lichid.
Fierbem totul pe baie de aburi (aprox.15 minute) până obținem o cremă consistentă.

Când crema s-a legat, o tragem de pe foc și o amestecăm cu untul
tăiat bucățele, apoi o turnăm (cât este caldă) peste prăjitura coaptă.


Repartizăm crema uniform pe toată suprafața prăjiturii și presărăm
fulgi de migdale prăjiți ușor în cuptorul cald.


Tăiați în pătrate potrivite
și savurați-o împreună cu cei dragi :D


Spor la lucru și poftă bună!

6 comentarii:

Eu te cred, si prin urmare am trecut-o la catastif.Arata demential.
Ma bucur tare mult ca ai revenit cu retete, si-ti doresc o seara frumoasa.
Te pup cu drag.

Are un gust deosebit... Crema aia ii da ceva rafinament ;P

Si eu ma bucur ca mai am timp si pentru blog...
Dar nu intotdeauna putem face ceea ce ne dorim ;)

O zi placuta si tie!!!

prajitura asta o voi incerca cu siguranta dar cu alte fructe ca pe aici visinele nu se gasesc.arata divin.te pup cu drag

Merge facuta si cu prune, caise, piersici mai putin zemoase sau chiar cu fructe din compot bine scurse.
Pentru crema poti sa folosesti zeama de compot sau fructe pasate - ca sa iasa colorata sau poti folosi pastaie de vanilie infuzata in lapte!
Sper sa-ti placa prajitura :D
Ai mei au devorat-o ;P
Te imbratisez cu mult drag!

Multumesc frumos, Camelia!
Aprecierile dvs. ma onoreaza :)

Arata asa bine!!!!!Abia astept sa o fac si eu!!

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More