marți, 26 aprilie 2011

Tort pentru Paște


Așa a arătat tortul pentru Paștele ce tocmai a trecut...
Blatul a fost unul simplu de pandișpan,
însiropat cu sirop de zahăr ars și lichior de ciocolată,
crema - ganache de ciocolată
îmbrăcat în frișcă,
cu decorațiuni (ouă, pui, flori) din ciocolată.

Impresionați, invitații au uitat să se mai oprească din mâncat
și uite-așa, din el a mai rămas doar poza :))

marți, 19 aprilie 2011

Sărbători luminate!


Sărbători cu bine!

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Cum se stabilește Paștele?

În Biserica Veche cei mai mulți sărbătoreau moartea Domnului

în vinerea cea mai apropiată de 14 martie, numind-o “Paștele Crucii”,

Învierea o prăznuiau în duminica următoare, care cădea întotdeauna după 14 martie

sau după prima lună plină a echinocțiului de primăvară.

Această duminică o numeau “Paștele Învierii”.

În unele biserici din apus, se sărbătoreau Paștile la dată fixă: fie pe 25 martie, fie pe 27 martie.

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic au fixat în Concilul de la Niceea (anul 325),

principiul fixării Paștelui așa cum făcea Biserica din Alexandria (Egipt),

unde astromia era în floare.

Sfântul Sinod a stabilit că Paștele să fie sărbătorit numai duminica.

Aceasta va fi prima duminică după luna plină după echinocțiul de primăvară.

Dacă această duminică va cădea odată cu paștele evreilor atunci paștele creștinilor

va fi serbat duminica următoare.

În fiecare an calculul se făcea în Biserica din Alexandria.

Datorită acestei hotărâri - luate în Consiliul de la Niceea - obligatorii pentru creștini,

data Paștelui varia între 22 martie și 25 aprilie.

Dar toate tabelele pascale erau imperfecte și din cauză că

data echinocțiului de primăvară era diferită de la un punct geografic la altul

și din pricina calcului astronomic sau din pricina Calendarului Iulian.

Așa deci, la 1582, Biserica Apuseană a constatat că anul calendaristic iulian

rămăsese în urmă față de anul solar, cu 10 zile de la Sinodul I Ecumenic, adică în 1257 de ani.

Atunci data la care s-a constatat și îndreptat această eroare,

anume 5 octombrie, a devenit 15 octombrie.

Și în Biserica de Răsărit unii clerici și laici învățați au observant acest decalaj dar

animozitățile față de catolici și situația grea cauzată de atacul turcilor

și de cucerirea Constantinopolelui au întârziat formarea calendarului.

În 1923, Bisericile Ortodoxe, sub președentia Constantinopolelui,

au hotărât îndreptarea calendarului cu 13 zile -

cât ajunsese diferența de la data Întâiului Sinod Ecumenic.

Dar pentru a păstra unitatea dintre credincioși - măcar de sărbătoarea Paștelui -

au menționat-o tot după calendarul neîndreptat.

Fiecare Biserică avea să aplice hotărârile în funcție de reacția credincioșilor.

După 1924, Biserica Ortodoxă Română a îndreptat calendarul fără compromisuri

timp de câțiva ani, până la 1927, schimbând data Paștelui întocmai după Biserica Apuseană.

S-a revenit însă datorită opinei publice românești.

Așa se face ca în toate Bisericile ortodoxe Paștile se țin pe stilul vechi, în cadrul noului calendar.

De aceea Paștile cad între 4 aprilie si 8 mai

și nu între 22 martie și 25 aprilie ca la bisericile Apusene.

În Biserica Ortodoxă, stilul vechi integral, cu eroarea arătată îl țin numai

Patriarhia de la Ierusalim, Sf Munte Athos, Patriarhia de Serbia și cea de la Moscova.

Stabilirea zilelor pascale creștine se face diferit.

Biserica Ortodoxă evitând coincidenta cu Pastele evreilor.

Biserica Catolică nu ține cont de acest criteriu.

Indiferent de deosebirile esențiale - de doctrină și de tradiție teologică –

între argumentul iudaic și cel creștin, ambele sărbători

conțin ecouri îndepărtate din cultul arhaic al primăverii.


vineri, 15 aprilie 2011

Saptamana patimilor


Săptămâna patimilor, la început a fost ținută de către toți credincioșii.
După despărțirea Bisericii în cele trei mari confesiuni: ortodocși, catolici și protestanți,
modul de sărbătorire s-a diferențiat.
Biserica ortodoxă – și în mare parte și cea catolică –
păstrează vechea practică și semnificația fiecarei zile sărbatorite.
Zilele deniilor se desfășoară de luni până sâmbătă și au semnificații specifice
încă din perioada de unitate a Bisericii.
Cântările sunt adresate duhului de pocăință,
în vedera primirii cât mai devreme a Învierii lui Hristos.
La mănăstiri și la multe biserici, joi dimineața se face Sfântul Maslu,
adică se sfințește untdelemnul și se ung bolnavii pentru a fi iertați de păcate
(boala fiind înțeleasă ca fizică, dar mai ales ca sufletească).

Odată la câțiva ani se adună toți episcopii la Patriarhie și sfințesc Sfântul Mir,
după un tipic străvechi și într-un cadru festiv.
Cu acest mir se săvârșește Taina Ungerii cu Sfântul Mir,
care la ortodocși se face imediat după botez.
La liturghia din această joi se face și pomenirea morților -
acum, se încheie ciclul parastaselor început în prima sâmbătă a Postului Mare.
Tot acum are loc și împărtășania celor vrednici de aceasta.
Alți credincioși se împărtășesc în noaptea Învierii.
În Vinerea Mare, care începe tot joi seara,
sunt cinstite patimile Mântuitorului până la moarte și coborârea de pe Cruce.
În dimineața acestei zile se săvârsesc Ceasurile Împărătești,
obicei foarte vechi care a rămas numai la mănăstiri și la catedralele episcopale.
După-amiaza se scoate din altar Sfântul Epitaf și se asează în mijlocul bisericii,
pe o masă înaltă, în spatele căreia este pusă de joi seara, Sfânta Cruce.
Credincioșii, indiferent de vârstă trec pe sub masă,
sărutând mai întâi Sfântul Epitaf și apoi Crucea.
Vineri seara se cântă Prohodul.
Sâmbătă este ziua punerii în mormânt și îngropării Domnului.
Bisericește, această zi începe de vineri seară, când Hristos a murit pe cruce.
Sâmbăta reprezinta cele trei zile cât a stat Domnul Iisus cu trupul în mormânt,
fiindcă sfârșește duminica- ziua când a inviat.
Astfel se împlinesc cele trei zile cât scrie ca a stat Iisus în mormânt.
După gândirea pătrunzătoare a Sfântului Grigore de la Nisa,
în cele trei zile de moarte trupească a Domnului, sufletul Lui omenesc, unit cu Dumnezeirea,
a lucrat izbăvirea din căderea cea dintâi a întregului neam omenesc.

Trei au fost cauzele doborârii omului din fericirea de la începuturi:
diavolul sub formă de șarpe,
femeia prin primirea sfatului dat de cel rău
și bărbatul care a ascultat de femeie.
Trei au fost și zilele ridicării omului:
vineri a fost izbăvit neamul barbaților,
sâmbătă - neamul femeilor
și duminică a fost distrusă definitiv împărăția Diavolului cu toată putere lui.
În Biserica Ortodoxă, în această zi se săvârșește Sfânta Liturghie,
precedată de citiri din Vechiul Testament.
Credincioșii obișnuiesc să vină cu copiii mici, la împărtășit.
Seara, la mănăstiri, se citește întreg conținutul faptelor apostolilor.
Cu o oră înainte de miezul nopții, se cânta Canonul Coborârii Mântuitorului.

În această atmosfera duhovnicească credincioșii asteaptă Învierea .


Ouă colorate natural


Se folosesc ouă proaspete, cu coaja netedă și necrăpată,
de preferat din cele ecologice.
Acestea se spală cu apă călduță în care am pus câteva picături de
detergent de vase.
Se limpezesc cu apă rece și se așează înt-o oală, pe un singur rând.
Se acoperă cu apă rece și se pune oala pe foc mic.
De când încep să iasă aburi, mai lăsăm oala pe foc încă 20 de minute,
fără să clocotească. După care putem proceda la colorarea ouălor.

Pentru 10 ouă, avem nevoie de cojile de la 2 kg de ceapă albă sau roșie,
1 l apă (plată sau de ploaie),
o lingură sare grunjoasă,
o lingură oțet.

Cojile uscate de la ceapă, se înmoaie în apă, de cu seară.
A doua zi se pun la fiert, la foc mic, până volumul lichidului scade la jumătate.
Se strecoară lichidul apoi se adaugă sarea și oțetul.
Se toarnă lichidul obținut peste ouăle fierbinți.
Folosiți un vas mai înalt pentru ca lichidul să acopere ouăle în totalitate.
Lăsați ouăle la vopsit câteva ore.
Culorile obținute vor fi de la gaben-ocru până la roșu-cafeniu
în funcție de calitatea și culoare cojilor de ceapă și de timpul de vopsire.

Pentru ouă de culoarea albastru-turcoaz,
folosim același procedeu dar înlocuim cojile de ceapă,
cu varză roșie, toacată mărunt, pe care o pregătim asemeni cojilor de ceapă.

Spor la lucru și
Sărbători cu bine!


Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More