vineri, 27 noiembrie 2009

Sântandrei sau Ziua Lupilor


Sântandrei – este o divinitate geto-dacă.

Datează deci din perioada precreștină și este personificarea Lupului.

Ziua coincide cu Anul Nou dacic.

Această zi, marchează începerea sărbătorilor de iarnă –

care se sfârșesc odată cu Boboteaza și Sf. Ion.

Este considerată noaptea necurată sau noaptea strigoilor și a moroilor…

noaptea spiritelor neliniștite, care se bat la hotare, răspântii sau în locuri blestemate

ori bântuie pământenii, sug sângele celor vii, fură sporul vitelor,

leagă puterea barbaților și se joacă cu lupii până la cântatul cocoșilor.


În această seară au loc practici și ritualuri religioase

care au drept scop protejarea gospodăriilor și a celor ce locuiesc întrânsele.


Usturoiul este planta care ar rezolva în mare măsură aceste acțiuni malefice.

De aceea, până la căderea serii, se ung ușile, ferestrele și hornurile caselor cu usturoi,

se atârnă în coarnele vitelor și se face oamenilor – pe frunte - semnul crucii.

Fetele și flăcăii aduc căpățâni de usturoi pe care îl strâng într-o covată –

care este păzită de o bătrână, la lumina lumânării, toată noaptea – timp în care

cei tineri, mănâncă și se veselesc.

Dimineața, usturoiul se împarte tuturor și se păstrează lângă icoane,

se îngroapă în marginea lanului sau

se folosește ca leac pentru boli, în descântece sau farmece.


Vremea este prielnică pentru practici oculte, observații meteorologice sau astrologice.


Turta lui Andrei – sau aflarea ursitului.

Fetele nemăritate frământă decuseară o turtă cu făină curată de grâu, multă sare și apă neîncepută.

Turta se coace pe plită și se mănâncă înainte de culcare.

Băiatul care – în vis – vine să aducă apă fetei însetate,

este ursitul acesteia și anul urmator îi va deveni soț.


Pe înserat se aduce în casă o ramură de pom fructifer: cireș, vișin, cais, zarzăr, corcoduș…

Ramura se pune în apă și nu se mai schimbă locul acesteia până de Crăciun.

Dacă în acest timp înflorește, sunt semene că anul ce vine va fi bogat și îndestulat

iar ramura înflorită se folosește pentru a sorcovi rudele și vecinii.


Tot în această seară se seamănă grâu – pentru a îndrepta rodnicia ogoarelor.

Cât de mare, de des și de verde crește grâul reprezintă

barometrul după care se măsoară bunăstarea din anul ce vine.

Cu acest grâu se colindă în seara Anului Nou, alături de capre, caluți, plug, vasilcă…


Dar asta este deja altă poveste…


0 comentarii:

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More